Fetele in camasi bleu.
publicat @ 18 March 2010 in categoria > de sufletel
Taguri: copii, dileme, durere, intrebari, lacrimi, raspunsuri, relatia parinte-copil
[da-i play si citeste. Apoi gandeste. Caci de vei ajunge cu lectura pana la sfarsit stiu ca deja simti]
Am facut un avort. Probabil ca te intrebi de ce te-ar interesa asta pe tine. Nu cred ca te ajuta foarte mult sa stii, dar ai foarte multi cititori, post-urile tale se viralizeaza repede si as vrea ca toate fetele sa afle ce inseamna acest lucru. Daca ti se pare ca le-ar ajuta si daca vrei sa faci asta, poate postezi cateva fragmente. Daca nu, imi cer scuze ca te-am dernajat.
Am 24 de ani, am o relatie stabila de 7 ani si un job bunicel. Am facut doua facultati la stat si acum imi termin masterul. Si tot timpul am judecat fetele care au facut avort. Ma gandeam, cum asa, acum cand sunt informatii despre contraceptie pe toate drumurile, cum sa te alegi cu o sarcina nedorita? Cat de proasta sa fii? Radeam de ele, ziceam ca e lipsa de educatie, de prostie, ca sunt naive, ca nu stiu nimic despre viata.
Acum o luna am facut sex neprotejat cu prietenul meu. Nu era prima data. De obicei tineam calendarul si n-am avut niciodata probleme.
In primele zile de intarziere ale menstruatiei nu am dat importanta. Dupa o saptamana aveam deja griji, dar ma linisteam pentru ca aveam toate semnele care prevesteau menstruatia (fetele inteleg – dureri de sani, cosuri pe fata, dureri de cap etc).
Dupa 10 zile am intrat in panica. Am facut primul test de sarcina. A aparut prima liniuta si instant s-a ivit si a doua. Mi s-a facut negru in fata ochilor si (da suna ca un cliseu) nu-mi venea sa cred ca mi se intampla tocmai mie.
Am facut si al doilea test de sarcina si a iesit tot pozitiv. Am fost la control si aveam in burtica o sarcina de 6 saptamani. Incepusera greturile de dimineata. Eram deja hotaranta sa fac avort pentru ca nu e momentul sa am un copil. M-am gandit mult si am decis sa nu il pastrez. M-am gandit la el, sau ea, s-ar fi nascut in noiembrie. De ce nu l-am pastrat? Din egoism, da, din egoism. Doctorita m-a intrebat ce motive am, i-am zis ca sunt fumatoare si ca poate il afecteaza. Mi-a spus ca e doar un motiv si ca daca ma opresc acum din fumat o sa fine bine. Mi-am dat seama ca nu asta era motivul, ci pur si simplu, acum nu as vrea un copil.
M-am programat la avort. Am intrat in clinica cu capul in jos si am vazut o sala plina de fete tinere. Erau vesele, venisera pentru analize, consultatii..eu venisem sa-mi omor copilul. Am facut ecografie si doctorita mi-a zis ca imi va face anestezie generala pentru ca sunt dureri mari, dupa care mi s-a spus sa urc pe niste trepte, la etaj.
La etaj m-a intampinat o asistenta. Mi-a completat fisa si m-a pus sa ma uit pe un afis cu complicatiile avortului si sa semnez ca sunt de acord. Am semnat ca imi asum responsabilitatea de a ramane sterila, de a mi se perfora uterul, de a dezvolta chisturi si cheaguri ulterior.
M-a trimis apoi intr-o baie si mi-a zis sa ma dezbrac. Am primit o camasuta bleu si o pereche de papupci apoi am fost poftita sa iau loc intr-un salon. In salon…in salon erau toate fetele care radeau in sala de asteptare a clinicii. Unele trantite pe paturi, cu fata in jos, altele stand pe scaune si privind pierdute in gol. Nimeni nu vorbea, se auzea doar radioul cu muzica buna de Magic FM. Parca eram prizonierele unor traficanti de carne vie. Asistentele veneau si le treazeau pe fetele care stateau in paturi, le spuneau sa se aseze pe scaune, le lasau sa se trezeasca din anestezie apoi le trimiteau sa se imbrace. Intre timp, alte fete erau aduse in scaun cu rotile si puse in paturi. N-o sa uit niciodata imaginea asta.
O asistenta mi-a pus branula si am intrat in sala de operatii. Acolo era fabrica de avortoni. Sub masa de operatie era o sita, iar sub ea o galeata. Mi-au facut anestezia, nu am simtit mare lucru, doar ca imi umbla cineva acolo jos. A durat 15 minute, dupa care m-am trezit pe un pat. Imi venea sa plang pentru ca vroiam sa vorbesc cu cineva. In patul de langa mine era o alta fata care se uita la mine. Si eu la ea. Langa noi, tolanita pe al treilea pat era anestezista care din cand in cand intra in sala de operatii, apoi se intorcea la rebusul ei. Ma uitam la ea cu lacrimi in ochi si ma rugam sa zica ceva. A venit si asistenta, m-am ridicat, mi-am revenit si am plecat acasa. M-am uitat in urma la armata de fete in camasi bleu si cu priviri pierdute si m-am rugat sa le fie bine.
Ma simt bine, nu ma doare nimic. Fizic. In rest ma doare mintea pentru ca am fost proasta si ma doare sufletul pentru ca mi-am omorat copilul.
Asa ca fetelor, aveti grija. Nu faceti sex neprotejat, stiu ca de multe ori inveti o lectie doar daca o traiesti, dar poate din ce am scris eu intelegeti destul. Nu vreau sa dramatizez, imi recunosc greseala, stiu ca sunt vinovata si stiu ca am meritat din plin lectia asta. Nu e povestea mea, e povestea multor fete, foarte tinere (cred ca erau destule acolo care aveau 18-19 ani sau poate mai putin).
Nu va inrolati in armata fetelor in camasi bleu. Va rog, ganditi-va bine, e o trauma emotionala pe care s-ar putea sa o duceti mult timp cu voi.
Judy
publicat @13:23 18 March 2010
Daca la inceput nu vroiai copil pentru ca nu vroiai, apoi l-ai fi vrut doar ca sa nu treci prin trauma avortului, deci nu ai fi vrut copil pentru a crea o noua viata, fiindca tu inca esti un copil,iar copii nu pot deveni parinti…
mujina
publicat @13:25 18 March 2010
(Notă: nu fac referire mai jos la fata în cămașă albastră; n-are rost să-ți bați capul cu ce putea să fie, pentru ea nu am decât gânduri bune și speranța că o să fie bine până la urmă. Ce s-a întâmplat s-a întâmplat și ai fost foarte puternică să faci alegerea. Care, apropo, nu e din categoria corectă/incorectă. Doar e.)
Când o să accepte populația noastră „informată” că metoda calendarului NU E precisă și în nici un caz sigură? E adevărat, am auzit și de doctori (mă rog, unul) care încă o recomandă, dar în mare parte cuplurile care se bazează pe asta merg pe „mi-a zis cutare că ei de cinci ani fac așa și nu s-a întâmplat nimic”. Nu se întâmplă până când se întâmplă.
iulia carmen
publicat @13:35 18 March 2010
Odata cu trecerea timpului devine din ce in ce mai greu de suportat gandul ca ai facut un avort… e cumplit, dupa o varsta mai inaintata iti vine sa te dai cu capul de pereti…e atat de dureros..
mirey
publicat @14:12 18 March 2010
De multe ori lucrurile scapa de sub control cand vine vorba de chestiile astea.
Am auzit in urma cu cateva luni despre drama unei familii tinere de la tara care au doi copii frumosi ,o fetita si un baietel in clasele primare,dar s-a intamplat ca ea sa ramana din nou gravida si sa faca avort destul de tarziu,cand copilul era destul de mare si din asta i s-a tras…adica a ramas foarte bolnava de a umblat apoi prin toti doctorii cheltuind zeci de milioane si bine tot nu mai este…femeie la treizeci si ceva de ani merge in baston si nu mai este buna de nimik iar sotul s-a refugiat si mai rau in bautura…si stau eu si critic si judec de pe margine,zicand ca era mult mai bine sa fi pastrat copilul si unde cresteau doi putea sa manance si al treilea ,se puteau creste unul pe altul,pe cand daca a apelat la avort s-a nenorocit pentru mult timp,poate pentru toata viata…sunt oameni in toata firea si exista o gramada de mijloace de contraceptie…dar,intotdeauna exista un dar…in general oamenii se cam lasa dusi de val atunci cand vine vorba de realtiile intime,isi pierd capul,li se intuneca mintea pentru o clipa…gresesc …apoi platesc un pret mult prea mare…pentru ca …:”Fericirea nu e o rasplata,este o consecinta.Suferinta nu e o pedeapsa ,e un rezultat. “
Cezar
publicat @14:20 18 March 2010
nici nu stiu ce sa zic. pe de o parte, inteleg prin ce a trecut si vreau sa o incurajez, pe de alta parte, tre sa fiu de acord cu mujina si sa intreb si eu: metoda calendarului? pe bune?
plus ca, la 24 de ani, cu un job bun si o relatie stabila, chiar sa fii atat de nepregatita pentru un copil? si prietenul ala al ei n-a zis nimic? nici el nu era pregatit? parintii ce sfat i-au dat (sau macar au stiut)?
nu stiu, e o situatie grea si nu o judec. pana la urma, e decizia ei si ea suporta consecintele.
cocutza
publicat @20:29 18 March 2010
Nu stiu cati ani ai,dar ai un comentariu ff bun .
Cezar
publicat @22:07 18 March 2010
24, multumesc.
Pingback: La repezeala « Smecher de Romania
andreea
publicat @14:27 18 March 2010
Recunosc perfect imaginea pe care o descrii..ptr ca si eu (tot la clinica aia) am facut pe 1 martie un avort..si la fel ca tine fizic ma simt excelent dar psihic..am momente in care imi vine sa urlu..ca s-a intamplat tocmai acum si nu l-am putut pastra…
Intodeauna am avut mentalitatea ca primul meu copil va trai..dar se pare ca Dumnezeu a avut si are alte planuri…Verisoara mea,care are 19 ani si un avort facut acum 2 ani mi-a spus inainte de a ma duce acolo ca in mom de fata nu ar mai face asta si ca indiferent de situatia in care va fi o sa il patreze..ma gandesc ca si eu acum gandesc la fel..dar cine stie ce se poate intampla…Ai dreptate nu doresc niciunei fete sa treaca prin asa ceva..ptr ca in timp ce iti omori copilul din tine iti omori si o parte a sufletului
Mihai
publicat @16:55 19 March 2010
Prietena mea cea mai buna are acum 31 de ani.Inainte sa fie singura, ceea ce se intampla de 1 an, a fost 5 ani cu un tip cu 12 ani mai in varsta decat ea. Si, sub pretextul ca tipul nu poate s-o faca cu cauciuc, au facuto fara, cu “finish” afara. Evident, dupa 3 ani a ramas gravida. Chiar credea, si ea ca si altele, ca nu i se poate intampla asta. Dar s-a intamplat! El a fost extrem de egoist cand nu a acceptat sa o protejeze pe ea folosind cauciucul. Mai ales ca ea a avut reactii urate la anticonceptionale. Si ea a ales avortul. Aproape 2 ani a fost intr-o depresie crunta. A slabit, ii cazuse parul, a ajuns sa fumeze foarte mult. Si acum, cand si-a mai revenit, mai are momente cand spune ca acum copilasii ei ar fi avut 3 ani . Ar fi avut gemeni. Nu era insa el omul care sa ii fie tatal copiilor. Acum, desi a trecut ceva timp, prefera doar sa isi vada de viata. Dezamagirea asta insa o poarta in suflet si acum, si cred ca orice mama o poarta pana la sfarsitul vietii. Fara sa vrei, omori un om inca nenascut. Si dureros e ca nu se poate apara si ca e al tau. E groaznic sentimentul asta. Si nu aduceti vorba de parinti, de multe ori parintii condamna totul, uitand ca si ei au facut greseli. Cel mai bine e sa va protejati si sa nu ajungeti in aceasta faza, a deciziei. E bine doar sa dam viata, nu sa si luam. Un articol emotionant.
Ile
publicat @14:45 18 March 2010
Ce trist…imi pare rau pt tine, oricine ai fi tu, si pt toate fetele care fac asta, fie ca isi doresc, fie ca nu, si stii ceva? noi restul fetelor suntem aici >:D< Nu-ti stiu motivele, oricare ar fi ele, nu pot sa te judec, e decizia ta, si nici nu te cunosc, dar pot sa-ti spun doua vorbe frumoase daca te ajuta
si mai am o melodie pt toate fetele de aici, va pup! http://www.youtube.com/watch?v=7ZN3ERmcvj8
karmapolice
publicat @14:45 18 March 2010
sufletul copilului intra la 4 luni in corp, exact atunci cind incepe sa miste..asa e la noi in buddhism..deci ce ai ucis mai exact?
si decit sa-ti moara copilul de foame, mai bine faci un avort…sa fim sobri
P/S.-am 3 copii si doar 2 avorturi dintre care ultimul recomandat de medic, asa ca sa nu aud vorbe
claudia
publicat @19:18 18 March 2010
“am 3 copii si DOAR 2 avorturi”…3 fiind mai mult decat 2 totul e ok?!? intradevar, nu ai nevoie sa auzi vorbe.
Cezar
publicat @20:01 18 March 2010
si sa nu uitam ca “sufletul copilului intra la 4 luni in corp”… si daca intra la 3 luni jumate, ce te faci? si de unde vine sufletul asta mai exact, de intra el in corp la si fix, asa?
cocutza
publicat @20:13 18 March 2010
Nu contest parerea ta dpdv a credintei tale.Daca ,insa,vorbim de sufletul unui copil sa ne reamintim ,doar,ca el face parte dintr-un intreg.intregul fiind mama.Si aceasta parte a intregului traieste prin mama.Sa inteleg ca daca la voi,sufletul copilului apare la 4 luni,atunci aveti puterea sa avortati materia?Scuza-ma dar cred ca ai vrut sa scri cu totul altceva.Samanta aceea are suflet din prima clipa.mi-ai dat o tema pentru a studia budismul.
mdm
publicat @00:35 19 March 2010
la voi in buddhism cand un copil se naste cu malformatii sau cu un geaman concrescut ..se chemaa ca-i vreun zeu cu 4 membre sau mai rau vreun ”necurat”..asa ca sa ne lasi tu pe noi cu teoriile si vorbele.
Dumnzeu nu lasa niciodata copiii sa moara de foame .
Mihai
publicat @17:02 19 March 2010
Mai fata, daca iti place atat de mult, de ce nu iti legi trompele. Dupa aia poti s-o faci cat vrei. Sau, de ce nu-ti pui barbatul sa faca vasectomie? Preferi sa faci avort decat sa te protejezi. Asta e o tampenie cat tine de mare. Nu schimba cu nimic faptul ca ai 3 copii si doua avorturi la activ. Si 1 avort e mult prea mult, deci judeca si singura… Asta e problema, ca, la fel ca si altele, nu constientizezi. Sau, daca reusest sa constientizezi, e prea tarziu si faci deja un avort. Nu ma lua ca e altfel cu cauciuc sau ca nu vrei pastile, astea sunt doar scuze. Gandeste-te la sanatatea ta. Si la copiii tai. Daca ai cu ce sa gandesti, ca mi-e ca totusi hormonii iti guverneaza viata, si tie si barbatului tau. Sa fim sobri, nu ti se aplica, iar partea cu “sa n-aud vorbe” e pentru tine. Deci, stai jos!Esti veriga slaba!
mujina
publicat @17:35 19 March 2010
Ei, aia e trist… când informația nu e de ajuns. Sau când crezi că ai, dar ai prea puțină. E plin orice oraș și sat de fete care se cred din generația deschisă la cap, dar care și acum debitează enormități de genul „a, nu, că eu nu suport prezervativ”, „dacă e prima oară, nu pot să rămân”, „pastilele îngrașă”, „anticoncepționalele sunt cancerigene” (curios câte dintre ele ar renunța la fumat), „dacă se retrage la timp nu e nici un risc”, „cu calendarul nu greșești”, etc. etc. Am rămas „bușbé” când o prietenă, de-acum femeie cu capul pe umeri, bucureșteancă emancipată și „hip”, mi-a spus „a, eu am luat pastilele X, că mi-a spus o prietenă că ei i-au mers foarte bine”.
Trei pași: mers la cabinet – discutat puțin cu doctorul/doctorița – plecat acasă cu pastilele în geantă. Dacă și cu alea o pățești, cineva undeva are un simț al umorului bolnav rău.
Total: „too little information is a dangerous thing”.
moti nadia
publicat @14:47 18 March 2010
Am trecut prin asa ceva la 19 ani, eram casatorita de foarte putin timp si am zis ca suntem prea tineri ptr asta.A fost alegerea mea , sotul nu a zis nici da nici nu, oricum tot ca mine faceam.Ce pot sa zic este ca au trecut 10 ani si nu am uitat nici macar o clipa din acea experienta urata.Am o fetita de 5 ani si nu as mai face niciodata avort.M-am cait mult timp ptr ce am facut ,dar a fost alegerea mea si nu am dreptul sa ma vait.Multumesc lui Dumnezeu ca suntem sanatosi si ma rog ca fetita mea sa nu treaca printr-o experienta asemanatoare.Fetelor exista multe metode de contraceptie ,asa ca nu mergeti pe vorba “Nu mi se intampla mie” ptr ca se poate intimpla cand nici nu te astepti si este groaznic.
karmapolice
publicat @14:47 18 March 2010
p.s-fetelor cititi ‘trecerea vrajitorilor’
o gasiti aici:
http://www.scribd.com/doc/4956047/Trecerea-Vrajitorilor
ca sa intelegeti cum stam de fapt
escorte de criza
publicat @15:48 18 March 2010
Ce pot sa zic este ca au trecut 10 ani si nu am uitat nici macar o clipa din acea experienta urata.Am o fetita de 5 ani si nu as mai face niciodata avort.
Wendy
publicat @15:57 18 March 2010
In primul rand ii multumesc lui Cabral pentru ca a postat mail-ul meu.
Le multumesc celor care m-au certat pentru ca au mare dreptate. Le multumesc celor care mi-au urat sanatate si sa trec peste asta, mi-au facut bine cuvintele lor.
M-ati intrebat de prietenul meu, da, am luat impreuna aceasta decizie si a fost alaturi de mine in tot timpul acesta.
Da am meritat-o, probabil din plin. Sper ca macar alte fete sa invete ceva. Eu una inainte nu dadeam doi bani pe povestile astea.
Mihai
publicat @17:08 19 March 2010
Inainte de toate sper sa constientizam toti, nu numai femeile, ca nu sunt povesti. Nu singure ajung in situatia asta. Avem si noi “rolul” nostru. Si nu e normal ca o femeie sa ramana singura in asemenea momente. In primul rand, insasi faptul ca ai ales sa imparti cu noi aceasta situatie de viata mi se pare ceva extraordinar. In al doilea rand, sper sa fii sanatoasa si sa incerci pe viitor sa iti controlezi mai bine aceste aspecte care duc la situatia traita de tine, sa nu mai apara asa ceva. Nu in ultimul rand, acum, ca stii cum e cu adevarat, sper sa le comunici si altora ca nu totul se rezuma la momentele de placere, ci si la ce urmeaza dupa si ce complicatii pot aparea cand faci greseli. Ai facut o alegere, imi pare bine ca ai trecut peste ea. Cu siguranta nu a fost usor.
Diana
publicat @18:17 18 March 2010
Tragic! Nu o judec, si probabil si eu as fi facut la fel in locul ei, doar ca, era un bebe acolo, si el nu avea nici o vina pentru ce ai facut cei 2! Nu mi-as dori sa trec prin asa ceva, niciodata!
aby
publicat @18:38 18 March 2010
Cred ca este foarte dureros,imi pare sincer rau pentru cazul de mai sus, sau pentru poate alte 100 de cazuri, cert e ca daca nu e nimeni cu care sa vorbesti si sa pui problema pe toate partile posibile ajungi sa iti para rau ca nu ai discutat,sau ca nu te-ai gandit mai bine, cel mai bine e sa previi decat sa combati.
Cami
publicat @20:14 18 March 2010
Articolul s-a vrut o lectie de viata, nu un motiv de a emite judecati.
Avortul, inainte de a insemna mutilare fizica, inseamna mutilare psihica. Si nu, nu are sa treaca, avem la dispozitie o viata intreaga sa ne regretam decizia.
Pentru tine, fata draga, o imbratisare stransa!
Cami
publicat @20:17 18 March 2010
Iti multumesc, Cabral, pentru ca ai postat articolul! E de mare luare aminte.
cocutza
publicat @20:15 18 March 2010
Si apropos.Cand ai avortat ,dpdv al tau ce ai avortat?nu ma refer la sexul copilului.
Cami
publicat @20:27 18 March 2010
Hai sa ne tinem prieteneste de maini si sa ne zambim cu ingaduinta!Hai sa ne dorim, reciproc, sa ne fie bine si sa invatam din aceasta poveste trista, vrei?
Sa lasam deoparte duelurile in puncte de vedere.
O primavara frumoasa!:)
Tipa Blonda
publicat @20:54 18 March 2010
Foarte multe persoane judeca aici.Cum a şi spus: înainte să ii se intâmple ei,ea la rândul ei îi judeca pe alţii.E o experienţă oribilă.Eu am păţit-o la o vârstă extrem de fragedă.Eram îndrăgostită,aveam încredere…cum a aflat m-a părăsit.În ochii mamei nu mi-am găsit consolare.Am fost cu mama unui prieten.Ziua aia n-o s-o uit niciodată.25 noiembrie…N-am simţit durerea fizică din cauza durereii psihice.Fetelor,vă rog din suflet,nu acceptaţi niciun fel de compromis.Protejaţi-vă cât mai bine.Şi acum visez fetiţe nou-născute.După atâţia ani…
Claudiu
publicat @21:48 18 March 2010
Aoleu omule, da’ 12 ore ca sa fie moderat un comentariu ???
Cabral Ibacka
publicat @13:15 19 March 2010
Da, imi cer scuze, trec printr-o perioada foarte aglomerata si pur-si-simplu nu am timp pentru toate asa cum mi-as dori. Sry!
Claudiu
publicat @14:25 19 March 2010
Se accepta.No problem
magda
publicat @00:10 19 March 2010
Dupa o relatie de 7 ani tu ai intrat singura pe usa clinicii? Imi pare rau ca ai trecut prin asta singura, dar nu ar fi trebuit. Indiferent cine a luat decizia (tu, el, amandoi) erati amandoi responsabili pentru ceea ce se intamplase. Ati fost amandoi acolo cand a inceput, mi se pare absolut normal sa fiti amandoi si la sfarsit.
Intelegeam daca era un one night stand, o relatie ratata, sau ceva de gen. Dar 7 ani….
hot_tequila
publicat @01:27 19 March 2010
Da, este o poveste trista, chiar infioratoare.
Insa sunt si destule inadvertente in povestea asta, iar prima este: 24 de ani (!!!) – 2 facultati la stat si master (ultimul an), cam greu de crezut sa fi durat astea doar 6 ani adunati.
criss
publicat @09:39 19 March 2010
uite ca si eu sunt in aceeasi situatie 24 ani (abia impliniti de 3 luni)anul 2 la master dupa 4 ani de facultate la stat la stat…. ma gandesc ca a 2-a a facut-o concomitent…. sa stii ca suntem multi care au incepust scoala la 6 ani……din fericire la atat se limiteaza asemanarile…imi pare atat de rau pentru ea…de cate ori nu am termurat in asteptarea vedictului lunar…. fii puternica si aduna in jurul tau numai oameni dragi tie si o sa fie bine
Wendy
publicat @10:11 19 March 2010
Facute in acelasi timp, facultatile dureaza 3 ani acum si masterul 2. Incepi la 19 ani, termini la 22. Plus doi de master 24.
Simona
publicat @11:04 19 March 2010
Liceul il termini la 19 ani, 3 ani facultatea(facute in paralel), 2 ani master = 24 ani. Asta era problema ta?? Nu ai inteles nimik!!
hot_tequila
publicat @00:57 20 March 2010
Nu ma dau in vant dupa povestile “prefabricate”, asta-i tot:D
Moksha
publicat @11:10 19 March 2010
Si eu am 23 de ani…si ghici ce…aceeasi poveste cu facultatea.Acuma…na! Blocaj mental,ha?
Anyway, subiectul este cu adevarat serios si merita atentia si intelegerea noastra. Dar una peste alta, recomand fetelor, ca si karmapolice mai sus, citirea cartii Trecerea Vrajitorilor. Daca va lasati mintea un pic libera, o sa intelegeti ce se intampla de fapt cu noi femeile din punctul asta de vedere.
Iar tie, fetita care ai fost in camasa bleu, o mare imbratisare! Nu-ti fie frica insa! noi ca spirite nu judecam nimic si atunci nu putem judeca nici faptul ca parintii nu ne vor. Mai mult, copilul pana la un an este inca in proces de alegere al parintilor. De aia multi copii mor pana la varsta de un an.
Iubire si intelegere!
hot_tequila
publicat @00:56 20 March 2010
Exact Tila Tequila sub acoperire sunt
)
– vad ca m-ai descoperit repede 
)
Daca esti fan
Lolita
publicat @11:24 19 March 2010
Atat de greu ti se pare sa urmezi cursurile a 2 facultati in paralel?
hot_tequila
publicat @00:53 20 March 2010
Sincer, da, mi se pare.
Puteti zice voi ce-oti vrea…insa o facultate SERIOASA necesita destula atentie, concentrare, daruire, prezentza; chiar nu vad rostul sa faci 2 facultati in paralel, concomitent (sa nu ziceti ca ambele la zi!!) – asta daca chiar vrei sa inveti ceva, sa ramai cu ceva, nu sa alergi cu limba de-un cot din examen in examen doar ca sa le bifezi…ca stim cum se iau examenele in ziua de astazi
; ca sa, ce?! Sa sari peste etape si sa ai un CV intr-un nr de ani impresionant de scurt – si mai nimic ramas in cap?!
…nu zic ca nu or fi si exceptii, oameni extrem de capabili, dar aceia sunt muuult prea rare si nu cred ca stau pe bloguri, caci efectiv nu au nici timp, nici inclinatii
; un tip foarte capabil, care a fost in stare de 2 facultati in paralel – si nici macar el nu le-a terminat pe amandoua concomitent este Bogdan Aurescu – si se vede – om cu dragoste de carte si de stiinta!!
Si mai sunt niste inadvertente – zicea fata ca facuse sex neprotejat cu prietenul in urma cu o luna, si era insarcinata deja in 6 saptamani.
Este o poveste cum multe exista, de fapt.
Bineinteles ca este trista povestea – fabricata ori nu ; dar cu toata invatatura ei, si stiind prea bine ca inca nu “este momentul” unui copil in viata sa, ar fi trebuit sa stie ce sa faca si sa evite aceasta situatie, sa consulte medici, sa citeasca articole informative. Ar fi de evitat asemenea tragedii.
ramona
publicat @08:47 19 March 2010
sinistru, dar adevarat!
Channah
publicat @11:03 19 March 2010
Sper ca tipa care ti-a trimis mesajul asta sa se gandeasca foarte bine la faptul ca poate si mama ei a fost pusa in situatia asta, doar ca dumneaei a ales sa pastreze copilul… felicitari, isteato … ti s-a dat viata si tu ai luat una …
mujina
publicat @12:32 19 March 2010
Fata a făcut o alegere grea, pe care și-ar fi dorit să nu fie nevoie s-o facă. În plus, e clar că nu e una dintre „clientele obișnuite”, care stau și glumesc în camera de așteptare întrebându-se „fată, tu câte ai făcut până acum?”. Nu cred că merită să fie luată peste picior așa și, pentru cineva care arată atâtea sentimente nobile pentru viața dintr-un pumn de celule, poate arăți ceva cam puțină considerație pentru ea. Din puținul pe care-l știu, Channah înseamnă har, grație divină. Nu prea e compatibil cu bășcălia față de „dumneaei, isteața”.
Channah
publicat @16:59 23 March 2010
Problema este ca personal, cunosc 3 familii care se straduiesc sa aiba un pui de mai mult de 10 ani… nu e vina niciunuia, ci doar a naturii … si cand esti binecuvantat cu un suflet, doar pentru ca ai o ratacire de moment si scapi de el nu inseamna ca este o eroare ce tbuie iertata
Nu fac bascalie, dar ma doare ca sunt femei care nu stiu sa aprecieze ce li se da 
mujina
publicat @17:38 23 March 2010
E dureros pentru toți, iar dacă am simțit nevoia să-ți răspund atunci a fost fiindcă tonul era de orice numai de regret și părere de rău nu.
Iar ceea ce e un dar pentru cineva poate să fie un dezastru pentru altcineva. Am mai spus asta undeva în comentarii, doar fiindcă cineva își dorește un lucru din tot sufletul nu înseamnă că și ceilalți trebuie automat să și-l dorească. Poate nu sună frumos și nici corect politic, dar asta e realitatea: a rămâne însărcinată nu e neapărat, prin natura faptului, o binecuvântare. Iar familiile care își doresc un copil n-or să se simtă mai bine fiindcă cineva care nu vrea și nu poate să crească un copil îl naște totuși. Cu toții am vrea să existe un mod prin care copiii să fie transferați ca bunurile de la cine le face la cine le vrea, dar nu merge așa.
Mihai
publicat @17:14 19 March 2010
A fost o alegere dificila, sunt convins! Iar tu, inainte de a fi judecator, fii om. Daca esti femeie, invata, sa nu ajungi aici, deoarece e o decizie extrem de dificila, si orice ai alege, oricum vor aparea regrete mai tarziu. Cineva a spus, si daca nu ma insel cred ca era Mahatma Ghandi , :”Singura data cand privesti un om de sus este trebuie sa fie cand ii intinzi mana sa-l ajuti sa se ridice!”. Un zambet si o vorba buna fac mai mult decat 1000 de sfaturi.
Lolita
publicat @11:21 19 March 2010
Bravo pentru curajul de a spune tuturor experienta ta de viata!
Bravo pentru puterea de a-ti asuma faptele si de a merge mai departe!
Bravo pentru intelepciunea de a nu pune la suflet opiniile ”judecatorilor” mai putin umani!
ral
publicat @12:33 19 March 2010
Pentru cei(cele )care spun chestii de genul:”felicitari, isteato … ti s-a dat viata si tu ai luat una ” aveti grija ca atunci cand judecati pe cineva luati jumatate din povara pacatului asupra voastra.
Nu avem dreptul sa judecam faptele si greselile altora mai bine ne vedem de treaba si de greselile noastre ca toti avem destule.
Tipa Blonda
publicat @14:29 19 March 2010
Cât se poate de adevărat!
Claudiu
publicat @14:36 19 March 2010
Da, dar nici sa hotarasti cine traieste si cine moare nu mi se pare fair-play…
ral
publicat @15:43 19 March 2010
Ce cliseu . Este scos din care carte de povesti?Avortul este o decizie grava cu repercursiuni majore asupra psihicului unei femei si uneori chiar asupra fizicului. Cred ca medicul care face astfel de operatii ar trebui sa ii vorbeasca pacientei si de implicatiile psihologice iar cele care chiar trec prin asa ceva ar trebui sa beneficieze si sa fie indrumate catre psihoterapie specializata apoi.
Nu am auzit de nici un barbat sa fie traumatizat de faptul ca a luat o decizie de a-si omora copilul. De ce oare? Poate pentru ca ei in sinea lor spun ca ele au luat decizia si ele sunt vinovate ,doar nu le-au obligat sa se duca la spital.Deci cred ca un barbat este ultimul in masura sa judece o astfel de situatie.Nu as sfatui nici o femeie (prietena,ruda sau antipatica) sa ia o astfel de decizie insa le sustin si le compatimesc din tot sufletul pe cele care aleg aceasta cale.
ral
publicat @15:49 19 March 2010
Plus este mult mai greu si de apreciat sa ai curaj sa decizi si sa iti asumi consecintele deciziei , sa inveti din greseli decat sa astepti pe altii sa decida in locul tau pentru ca apoi sa poti da vina pe ei.Asta este o parere personala , nu o lege scrisa , si unul dintre criteriile sistemului personal de valori.
dana
publicat @14:09 19 March 2010
am trecut si eu prin asta, acum 3 ani, si nu pentru ca nu m-am protejat, am fost acel caz de 1%. eram studenta, prietenul meu statea in alt oras, imi era teama ca mama ma va da afara din casa pentru ca nu ne intelegeam,astea sunt scuzele………am plans o luna dupa, plang si acum, in fiecare an de 12 martie cand s-a intamplat imi vine sa mor, in fiecare luni retraiesc momentul, ma rog pentru sufletul micutului si pentru sufletul meu. nu conteaza ce spun ceilalti, preoti, cunostinte, niciodata nu ma voi ierta si daca sufar in viata stiu ca merit, am ucis. iarata-ma ca ti-am luat dreptul la viata.
Claudiu
publicat @14:29 19 March 2010
Si mai spun ca fetele care vor sa faca avort ar trebui sa mearga intai intr-o clinica de infertilitate si sa auda povestile oamenilor de acolo…
mujina
publicat @14:51 19 March 2010
Nu zic nu și nu zic că multora din ele n-o să le pară rău, dar dacă cineva află cum mor copiii de foame în Africa, o să-l facă să mănânce mai mult decât de obicei? E adevărat că pentru cei care nu pot avea ceva e cumplit să te vadă pe tine renunțând la el, dar asta nu înseamnă că trebuie să încerci să te convingi că vrei un copil (când nu-l vrei)fiindcă atâția și-l doresc și nu-l pot avea.
Dacă procesul de adopție ar fi un sistem de transfer perfect, ca în Juno, gen „eu îl nasc și pe urmă îl dau familiei X”, ar fi altceva. Dar știm cu toții că dacă oferi un copil spre adopție nu înseamnă că o să ajungă sigur la o familie.
Claudiu
publicat @14:58 19 March 2010
Ideea e ca, in momentul in care te supui unui chiuretaj trebue sa constientizezi faptul ca complicatiile pot duce la infertilitate si ca poti ajunge acolo intr-o zi, peste ani. Si acolo nu vrei sa stii cati bani, sperante si lacrimi…
mujina
publicat @15:06 19 March 2010
Bun, Claudiu, îmi pare rău că te-am înțeles greșit. Da, nu e o alegere ușoară… dar trebuie să știi bine ce faci, ce implică, ce riscuri sunt.
Și încă ceva, dacă tot am ajuns să vorbim de situație în general și nu de cazul de față: sunt fete/femei care nu vor copii. Nici acum, nici altădată. Din cele cărora lumea le-a tot spus „o să vezi tu cum o să vrei mai târziu” și care au ajuns, cu tot cu soț, la bătrânețe, fără să-și dorească. Nu spun asta în legătură cu comentariul tău, sunt doar curioasă să văd dacă astfel de femei încă mai sunt stigmatizate ca „ființe fără instinct matern”.
Channah
publicat @17:39 23 March 2010
Sunt complet de acord cu tine …
Eu la asta ma refeream cand am scris commentul 
RaLaLa
publicat @14:43 19 March 2010
ce trist…
oricum, multumim de relatare!e o chestie sa auzi de la unu care stie de la altu si tot asa, sau cand cineva are curajul sa spuna prin cate e de trecut intr-o situatie de genul asta.
Radu-Mihai
publicat @16:04 19 March 2010
Am vrut sa “zic” multe, dar dupa ce-am umplut o pagina intreaga m-am gandit ca e prea mult pentru un comentariu. Am vrut sa-ti trimit raspunsul pe mail, dar m-am abtinut. N-am citit nici un comentariu pentru ca sunt convins ca m-ar fi durut sufletul asa ca tot ce mai pot sa “spun” e un citast din Biblie: “Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.”
dizu
publicat @16:43 19 March 2010
Orice am scrie noi aici e inutil.
Ea a luat o decizie si ea trebuie sa se descurce cu ea.
Odata facut avortul, nimic nu mai poate fi facut in aceasta privinta.
Sper ca pe viitor macar sa aiba grija sa nu mai ramana gravida fara sa vrea.
Sa fii tare, iar cand vei mai ramane gravida iti doresc sa fie atunci cand vei vrea tu sa faci un copil pe care sa il iubesti si sa il pretuiesti.
Caciulita pe organ, sa nu va lase burta grea!
Blogroll