Sari la conținut

Dă-i un [play] și citește, de-ai timp și chef…

A avut o perioadă în care i-a mers bine. A avut o afacere, a făcut ceva bani, avea o mașină mișto și o casă decentă.

Avea o viață frumoasă, prieteni, câteva relații la care a ținut.

S-a bucurat de tot ce a primit de la viață așa cum a știut. A zâmbit destul, a alergat cu treabă dar a știut să se și distreze.

Apoi afacerea a luat-o la vale. N-a mai mers, pur-și-simplu. S-au terminat banii. N-a găsit să se angajeze undeva unde să-i placă. Probabil nici n-a știut să tragă și să-și facă loc.

N-a mai ieșit în oraș, prietenii au înțeles că nu mai are chef de ei. De fapt… el se simțea prost că nu mai are bani aproape deloc.

A început să se închidă în el. Și să se închidă pe el în casă.

S-a despărțit și de fata cu care era, simțea că o ține în loc.

Apoi s-a dus și casa, a avut niște datorii pe care a ales să le plătească din banii de casă.

S-a mutat la mama lui.

Au trecut doi ani.

Doi ani în care a stat în casă.

N-a jucat jocuri pe calculator. Nici pe Facebook n-a stat, că n-are de pus pe wall poze din week-end-uri frumoase și nici selfie-uri simpatice cu iubita lui.

Pur și simplu a stat în casă.

Ne-am întâlnit din întâmplare la doctor. Inițial nu l-am recunoscut.

Schimbat total, îmbătrânit, consumat.

N-am fost prieteni buni înainte, ne știam așa, cumva la a treia mână.

Și nu știu de ce, nu știu cum… s-a pus pe povestit.

Dintr-o suflare, parcă dintr-o singură frază și-a scos sufletul și l-a pus pe masă.

Nu ca să se vaite, că n-a fost văicăreală sau smiorcăială.

Așa a simțit.

Nu ca să-mi ceară ajutorul, mi-a spus din capul locului că nu acceptă niciun ajutor.

Așa a vrut.

Și-l ascultam și mă gândeam cum viața, așa cum o cunoaștem noi, se poate fractura în orice secundă.

Din varii motive – și nu multe țin de noi – tot ce facem, ce știm și ce ni se întâmplă se poate schimba radical.

Momentul ăla în care, oricât am fi de puternici, oricât de tari ne-am ține, totul se năruie.

Da, da, știu… e lumea celor puternici. Cei slabi sunt lăsați în urmă…

Da, da, știu, nu e momentul să ne smiorcăim, dacă vrem să ne meargă trebuie să îndreptăm spatele și să mergem mai departe cu pași mari.

Și dacă la un moment dat nu mai putem? Dacă… dacă obosim, pur și simplu?

Nu scriu asta pentru un sfat. Nici ca să-l plângem pe om, el e primul care spune că este primul vinovat pentru ce trăiește acum.

Am scris… așa, să ne gândim puțin și la noi, nu numai la ce avem sau ce facem…

 

17 comentarii despre "Dacă obosim, dacă pur și simplu obosim?"
  1. JustMe

    Prietenul meu a avut aceleaşi probleme. Şi încă ne zbatem să ieşim la suprafață. Cel mai mult în aceste momente contează să ai credință şi să nu încetezi nici măcar o secundă să speri că mâine va fi mai bine! Mult succes şi Doamne ajută!

    răspunde
    • Skeku Mihaela
      Skeku Mihaela

      Eu am trecut printr-o perioada f. grea, si spun grea pt ca vreau sa cree ca am depasit momentul. Atat de grea incat in fiecare dimineata ma trezeam plangand si nu vroiam sa mai traiesc. Imi doream sa mi se intample orice si sa mor….orice. Ma rugam sa imi dea Dumnezeu putere….Sa gasesc bucurie in orice lucru cat de mic….si nu ma alina nimic…..nici familia mea….dar Dumnezeu nu m-a lasat. Si mi-a aratat ca VIATA……si a unei frunze. …a unei vietati…..VIATA este o minune….Niciodata nu inceta sa speri…Sa crezi….. Si cel mai important sa te rogi

  2. Scarlett

    Mă întreb și eu uneori chestia asta…dacă la un moment dat nu o să mai pot? Dacă nu o sa mai găsesc putere să merg înainte? Nu mi-am găsit răspuns, și cred că îmi este frică să îl găsesc. Uneori viața ne lovește așa crunt… și noi tot ce putem face e să îi zâmbim și să îi spunem ironic „Doar atât poți?” Dar dacă într-o zi…

    răspunde
  3. Oana T.

    Offf….. da, obosim…. Apropo de vieti naruite…. chiar acum cateva zile soacra surorii mele a avut un atac cerebral si a devenit o leguma, nu mai stie de nimic si nimeni. Doar sta acolo…. in scaunul cu rotile…. obosim pentru ca suntem oameni, obosim si pentru ca nu mai avem la ce visa, obosim si pentru ca ne oboseste sa visam. Uneori obosim si pentru ca nu mai functioneaza niste legaturi infime dintr-un creier pe care nu l-am deslusit nici pana acum. E bine sa incercam sa ne ridicam, cat mai avem gandurile noastre, cat mai putem realiza ce am trait si ce am mai putea trai. Mai exista speranta, iti spun eu sigur. Doar bolile incurabile nu mai au speranta. In rest…

    răspunde
  4. Ioan Săbăduș
    Ioan Săbăduș

    Stii cum ii ? Tot tragem si tot ne mintim, inca 2 ani, inca anul asta, si de fiecare data mai apare ceva sa ne tina in loc.

    răspunde
  5. Alina Dicoi
    Alina Dicoi

    Am obosit la 38 de ani . Am pus de-o boala autoimuna care a venit ca o furtuna cu o gramada de complicatii dupa ea . Dupa cativa ani de frecus am indreptat spinarea , mi-am cautat in arhiva o urma de zambet si am inceput sa-l arat copiilor si sotului si mamei . Au mai trecut niste ani , unele zile sunt mai grele , altele sunt grozave , dar eu zambesc ca o zuză dintr-o reclamă la pasta de dinti .

    răspunde
  6. dny

    pt articolele de genul asta esti deja man of the year :)

    răspunde
  7. Mariana

    Ceva asemanator i s-a intamplat sotului meu, numai ca nu a fost singur, nu l-am lasat sa se izoleze. Ce a fost si este in sufletul lui,nu voi sti niciodata. A trecut un an si jumatate de atunci, lucrurile au intrat cumva pe fagas normal, dar, au ramas sechele sufletesti. Si la el si la mine…….ceva, nu stiu ce ne-a indepartat, comunicam stricul necesar si atat.
    Nu putem discuta despre „cum a fost azi la munca” pentru ca de la munca au pornit toate. Dupa cca 40 de ani de munca sa ti se desfaca contractul ! Justitia a facut dreptate, munca a fost reluata dar, rana nu se va vindeca niciodata, nici in sufletul lui nici in familia noastra.
    Asa trebuia sa fie, asa am realizat ca „prietenul la nevoie se cunoaste”, cA NU MAI EXISTA OMENIE, totu-i dictat de bani si interese materiale. Cat esti pe val esti adulat, cand esti sub val esti ajutat sa te ineci.
    Asa sa fie viata?

    răspunde
  8. lotusull

    Sper să conteze pentru el că l-ai ascultat. Presupun că dacă ar dori ar putea veni și el aici – casa ta virtuală e un loc cald și safe. Măcar pentru simplu motiv de a mai schimba o vorbă cu cineva.
    Atât. Mai mult mi s-ar părea lipsit de decență.

    răspunde
  9. Alina

    La un moment dat toți obosim, toti avem nevoie de o pauza.. de un restart..ca un calculator vechi care nu mai duce, care se tot blochează.. Asa e și cu viata, fericirea.. La un moment dat se blochează și tre sa-i dai restart sa vezi dacă își revine, dacă mai merge.. Dacă nu..la gunoi.. și neeext! Pui punct si o iei de la capăt, cu litera mare și alineat! Trebuie sa fim optimiști, trebuie sa nu încetam sa speram. Cred ca de fapt în asta consta puterea.. Sa speri ca prostul după ce ți-o iei iar și iar..sa speri ca totul se va aranja într-un final, ca totul va fi bine.. Eu cel puțin asa sper.. Sunt al dreaq de optimista :D Si exact ca vorba aia.. Tre’ sa răsară soarele și pe strada mea!

    răspunde
  10. M

    Frumos scris. Trist. Uman. Frumoasă melodie. Aproape poetic.

    Dacă obosim, ne așezăm oleacă și ne hodinim. Bine ar fi să facem asta des și să nu tragem de noi până nu mai putem. Dacă tot se întâmplă, dacă obosim, e musai să fim blânzi cu noi mai întâi de toate. Să nu ne supărăm pe noi pentru că am greșit. Să nu ne pedepsim, izolându-ne. A greși e omenește, toată lumea greșește, cade, se ridică și merge mai departe. Problemele se rezolvă. Prietenii și oamenii dragi sunt mai greu de găsit. Lipsa lor doare cel mai tare.

    răspunde
  11. Tudose Irina
    Tudose Irina

    Eu nu accept infrangerea personala, sa nu mai stiu ce fac si cine sunt adica, sa ma supun unui traseu mai putin fericit din viata. Caderi exista si chiar mai multe pe parcursul vietii. Unele mai usor de dus fiind in alt context, altele care par imposibile iarasi datorate altui context, mai multor responsabilitati, poate timp putin de a le aseza, si credem ca obosim. Niciodata nu obosesti sa traiesti. In clipa cand crezi asta esti ca si mort. Revenirile de pe jos sunt pe confirmate unele dintre acele avanturi pe care viata ni le ofera tocmai ca sa traim mai intens sa pretuim ce avem si sa luptam pentru a pastra oamenii frumosi, familia, bucuriile mici. In primul rand e nevoie de o pauza in care sa stai singur, nu cu mama si sa reflectezi la ce ti s-a intamplat. Apoi sa iti raspunzi la intrebari – de ce, daca ai gresit pe parcurs, daca nu ai apreciat oamenii din jurul tau. Sa iti aduci aminte cum ai fost inainte sa iti mearga bine si cum sa redevii asa. E greu dar e nevoie de cineva sa te indrume spre autocunoastere.

    răspunde
  12. Galina Perez
    Galina Perez

    Am citit de câteva ori si titlul si textul. Trec prin cea mai neagra perioada, cineva drag a greşit si toti l-au părăsit eu am ales sa ii fiu alături ,mulţi nu mai vorbesc nici cu mine. Suntem oameni si nu stim ce se poate intimpla Maine.

    răspunde
  13. Cristian

    Cand obosim, ne odihnim si o luam de la inceput. Daca suntem sanatosi, fizic si psihic, de oboseala se scapa usor cu odihna. Nu putem obosi sa traim, e cel mai frumos dar pe care l-am primit.

    răspunde
  14. Dio

    Parca mi-am citit trecutul… Obosim, da, ne ducem la vale….. Dar pana unde ? Pana cand ? Si apoi ce ? Niciodata nu trebuie sa renuntam. Viata m-a invatat asta. Niciodata sa nu spui „gata”. Nu exista „gata”. Iti jur ca imi recunosc anii (2009 – 2013) in postul asta. Intocmai. Dar nu poti pur si simpllu sa spui ca ai obosit…. De fapt, o spui… si o repeti… dar oare e corect ?! Will Smith are un video pe Youtube in care spune ceva foarte adevarat. Suntem 8 miliarde pe planeta. Este imposibil sa nu fi fost cineva care sa nu fi trecut prin ceva similar… Nu spun ca nu percepem problemele individual, dar, la un moment dat cineva a scris despre asta. Deci, putem citi sau cauta situatii similare. NU TREBUIE sa renuntam la lupta……

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *