Sari la conținut

N-am apucat să mai scriu pe tema asta, după ce ne-am întors am intrat direct în treabă… scriu acum: am reușit să câștigăm cursa!

Am acoperit câteva mii de kilometri de-ai Thailandei în săptămânile trecute, am văzut orașe și sate, plaje și munți, cascade și… multă junglă.

cascada-4

O țară frumoasă, cu oameni primitori.

cabral-politist

Cu mâncarea nu m-am înțeles eu perfect, au sosuri altfel, gusturi altfel și ingrediente ciudate… dar până la urmă am găsit destule chestii care mi-au plăcut.

Cursa în sine a fost grea, mult mai grea decât mă așteptam. Provocările primite păreau mult mai ușoare atunci când le-am parcurs în camera de hotel.

Dar după ce ne-am pus pe treabă… totul dura mai mult și era, de fapt, mai complicat decât ne-am așteptat.

img_1318

Dar echipa a funcționat, Mihai Jurca este băiat de nădejde și-am reușit să învingem echipa Bulgariei.

Sigur, ne-am și ocupat… am târât după noi două DSLR-uri, 8 obiective foto, o dronă Phantom 4 și un Osmo. Și chiar dacă nu te gândești… când cari toate astea pe taxi, tren, autobuz, microbuz, scuter, autocar și tuk-tuk… ajung să atârne greu.

cabral-bagaje

Așa că, dacă-mi permiteți să raportez… am câștigat și astfel Mihai se va bucura anul următor de o vacanță în Thailanda cu toate cheltuielile plătite.

Eu… doar glorie! :)

Dacă ați următit cursa ”live” atunci știți despre ce-am scris eu mai sus.

Dacă nu… puteți vedea totul pe TheThailandRace.com. Aici.

the_sanctuary_of_truth_-_pattaya_2_of_6

6 comentarii despre "Echipa României a(m) câștigat #TheThailandRace"
  1. pandutzu

    Felicitari! Nici nu ma asteptam sa fie altfel!

    răspunde
  2. Pingback: mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 46)

  3. hatru

    Dom’le sunt chestii mai importante. Am auzit ca Schopenhauer a compus o noua simfonie pentru cvartet de coarde cu asi in coada. E adevarat?

    răspunde
  4. lotusull

    @Cabral, bravo, felicitări :) Dacă câștigi și titlul ăla de cea mai faină persoană publică a anului, dublăm felicitările :)
    @hatrule, hatrule, te joci printre coarde și ași, într-o lume ca voință și reprezentare ce tocmai și-a găsit o formulă matematică a fericirii :)

    răspunde
  5. Catalin

    Felicitari! :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *