cabral.ro

Povestea lui Nelu. Se aprinde flacara…

Si, dupa cum ziceam, Nelu gonea hotarat, graseind printre benzile de circulatie, amusinand dupa Peugeot-ul 206 cabrio (decapotat, evident) care se apropia de intersectia Dorobanti cu Fane Babanu (mda, Stefan cel Mare). Fetele trec de intersectie, X5-ul pilotat pofticios de catre Nelu… ramane la stop!

- Mai Nelule, fetele astea nu sunt de nasul tau, crede-ma!

- Da’ ce-am ba, picior de lemn si ochi de sticla?!

- Nu mai, dar ele cauta altceva… nu stiu cum sa-ti zic…

- Nu-mi spune nimic, si nu incepe cu caterinci din alea de-ale tale, ramai in masina si ma lasi pe mine sa vorbesc, blonda de la volan e d-e-m-e-n-t-i-a-l-a!

Si se facu verde. Nelu se arunca cu toate cele 85 de kg in pedala de acceleratie, X5-ul se avanta inainte, reincepe urmarirea. Si da-i si lupta, traficul il stiti si voi… in sfarsit, n-o mai lungesc, le prindem pe fete din urma in intersectia de la Romana. Si se pune Nelu in paralel cu ele, iese pe geam si… incepe circul.

- Bunaaaaa! Ce faceti, deranjez? Fetele intorc capetele intr-o mare scarba spre Nelu, se uita intai la masina (calcul rapid: X5, jante pe 18, model nou… scump, dom’le, scump!) si apoi la Nelu (evaluare rapida: varsta potrivita, freza fara tepi, entuziasm tembel, usoara disperare… prada usoara!). Dar fetele nu zic nimic (cea de la volan chiar draguta).

- Nu vreti sa opriti putin pe dreapta? As vrea sa vorbim putin, nu musc! Fetele zambesc ingaduitor si-si intorc privirea catre alte zari. Se aprinde verdele semaforului, fetele pleaca de pe loc, Nelu se retrage de pe geam, injura in barba si zice:

- Ti-am zis ma, sunt fete cuminti, nici nu m-au bagat in seama!

- Nu ba, asta inseamna doar ca joaca dur, au experienta.

- E-te-te, bine ca esti tu destept! Si ce sa le zic?

- Zi-le ca esti tanar si disperat… a, nu, asta e evident… zi-le ca esti putred de bogat si ca n-ai cu cine sa imparti nestematele…

- Nu se uita fetele astea dupa bani! Nu vezi ce masina are blonda?! zice Nelu si dupa o tzukahara-intoarsa (manevra tembela executata smucit cu masina) ajunge iar in paralel cu fetele.

- Sunt putred de bogat si n-am cu cine sa impart pietrele!

- Nestematele, boulica! zic, si incep sa rad in hohote…

- Nestematele, n-am cu cine sa impart nestematele! urla Nelu catre fete si se intoarse sa-mi arunce o privire criminal-dojenitoare pentru hohotul meu de ras.

Roscata din dreapta se chinuia sa schimbe un CD, blonda de la volan se intoarse la Nelu si ii acorda (jur!) cel mai frumos zambet din lume. Pentru vreo 4,5 secunde am ramas si eu paliu, dar veni gandul ala bun (Cabrale, stai cuminte, tu stai in Berceni si ai rate la banca) si ma potoli. In schimb, Nelu era pierdut iremediabil.

- Imi dai si mie numarul tau de telefon? urla el, iesit din nou pe geam.

- Daca vrei iti dau fax-ul, sa-mi trimiti lista cu pietre… pardon, nestemate! zise blonda si demara in forta. Eu am intins frumos mana stanga catre contact, i-am oprit motorul si i-am luat si cheile.

Si a iesit un halimai groaznic, el urla sa-i dau cheile, eu nu-si-nu caci trebuia sa ma duca sa-mi recuperez masina si s-o tai la munca, el racnea sa iau un taxi, eu ca-i iau capota de la masina cu cheia, in sfarsit, imbufnat tot a trebuit sa faca ce-i zic si ne-am intors pe Dorobanti. Nelu meu, cu ochii girofar, incepe sa-mi spuna:

- Ba baiatule, ce ochi avea, ai vazut? Si ce zambet… frate, ce zambet, s-a facut primavara cand mi-a zambit! Si e fata desteapta, ai vazut cum mi-a zis-o pe-aia cu fax-ul? O duce capu’!

- Nelule…

- Taci, sa nu te aud, mi-ai distrus sentimentele!

Ma dau jos din masina, ne salutam, si Nelu pleaca din nou spre Romana. Nu ne-am mai vazut si nici n-am mai vorbit vreo doua saptamani, ne-am intalnit intamplator la un eveniment.

Nelu arata deplorabil… sifonat si ciufulit, tras la fata, era evident ca slabise groaznic…

- Bon-jour bre! Ce faci Nelule?

- Salut ba, sunt praf!

- Auliu, da’ ce-ai patit?

- O caut pe printesa de-atunci. Nu stiu unde e frate, parca a inghitit-o pamantul!

- Care Printesa?! Aia cu 206-le?! Nu ti-a trecut?!

- Ce sa faca?! Sa-mi treaca?! Baaaa, tu nu intelegi c-o iubesc?! Si a inceput sa-mi spuna cum viseaza el ca pleaca in vacanta cu ea, ca ce cuminte e fata ca nu se lasa agatata, ca ce desteapta e, ca ce frumoasa e, ca ce… a durat 2 ore! Ca sa scap i-am zis sec:

- E vara bre, e la mare…

Si Nelu a plecat la mare. In aceeasi seara! Dupa 3 zile m-a sunat mai fericit ca niciodata, mi-a zis ca a gasit-o in Club XXI, ca s-au bagat in seama (mda, sigur Nelule), ca s-au imprietenit si ca a petrecut cele mai frumoase 2 zile din viata lui. Dar ca el vine pana in Bucuresti, ca a ramas fara bani…

Incerc sa vin cu partea a III-a mai spre seara, dar nu promit.

58 comentarii

  1. Heto

    publicat @16:16 05 June 2009

    …ne tii ca pe ace… dau refresh din 5 in 5 minute sa vad continuarea…

    Raspunde

  2. t3mb3

    publicat @16:17 05 June 2009

    vezi ca folosesti in exces derivate TMB !

    Raspunde

  3. Simache

    publicat @16:20 05 June 2009

    haha normal mai Nelule ca ramai fara bani , dar las ca tu ai X5 cu facelift te descuri tu.
    Buna poveste Cabral , dar stii tu cum sunt barbatii cand pica una cu tronc dai si haina de pe tine.

    Respect bre..

    Raspunde

  4. Crazzy

    publicat @16:20 05 June 2009

    terminase banii? dar pietrele, scuze, nestematele? cardurile?

    Raspunde

  5. chris

    publicat @16:20 05 June 2009

    :) ) Povestirea asta e ca sosul chinezesc dulce-acrisor… Nu stiu daca sa rid sau sa pling de (si ptr) Nelu…
    Spune-mi ca si-a revenit dupa intalnirea cu baracuda blonda,pls,pls…

    Raspunde

  6. EmPtY

    publicat @16:36 05 June 2009

    :) ) “Dar ca el vine pana in Bucuresti, ca a ramas fara bani…” =))
    super tare intamplarea :) )
    fata cumintre ,,, are si omu dreptate :) ))
    Cabrale esti criminal =)))))

    Raspunde

  7. cris

    publicat @16:42 05 June 2009

    …asteptam continuarea!

    Raspunde

  8. Sadd

    publicat @16:49 05 June 2009

    A si ramas fara bani? :) )…s-a facut primvara.Daca Nelu` al tau era iesit putin in lume isi dadea seama ca gaseste aceleasi fete in fiecare club de fitze :D .Ca e prost nu e nici o problema,ca i s-a intamplat la fel…dar daca se repeta si dupa faza asta…(si cine stie ce o fi patit,sunt sigur ca urmeaza sa ne zici)..abia atunci intervine problema.

    Raspunde

  9. Jademan

    publicat @17:04 05 June 2009

    :) ). Corect: ‘mă potolii’. :D

    Raspunde

  10. daniel v.

    publicat @17:07 05 June 2009

    cabrale, nu are rost sa povestesti pana la sfarsit… e previzibil; zi-ne altceva: dupa ce a ramas in curu’ gol, l-ai imprumutat cu bani pt tigari?

    Raspunde

  11. Cardreader

    publicat @17:12 05 June 2009

    Hai cu finalul!
    Ca daca asta-i finalul, te strang de gat! (ma urc pe scaun si tot ajung sa stii)

    Raspunde

  12. Ana

    publicat @17:22 05 June 2009

    Pai da…. e desteapta, a zis-o chiar el: “- Ba baiatule, ce ochi avea, ai vazut? Si ce zambet… frate, ce zambet, s-a facut primavara cand mi-a zambit! Si e fata desteapta, ai vazut cum mi-a zis-o pe-aia cu fax-ul? O duce capu’!” :) ))

    Raspunde

  13. mace

    publicat @17:28 05 June 2009

    vine la Bucuresti sa mai produca niste bani, ca nu cred ca tine banii cash in valize acasa, din moment ce cardul sau cardurile nu-l mai ajuta cu nimic

    Raspunde

  14. BLOG VEDETE

    publicat @17:31 05 June 2009

    ce ti-e cu dragostea asta la prima vedere

    Raspunde

  15. cris

    publicat @17:32 05 June 2009

    hai ca am ras teribil la faza cu “tzukahara-intoarsa”….iar replica cu faxul e de retinut!

    …asteptam continuarea!

    Raspunde

  16. Raluca Hippie

    publicat @17:35 05 June 2009

    Bre, bre, ce face amoru’ ghebos din om…

    Raspunde

  17. Follenvie

    publicat @17:54 05 June 2009

    sa nu ne pripim cu concluziile poate plecase fara portofel la mare ;) si cheltuise maruntul din buzunare! normal ca fata asta draguta i-a platit tot si omu` voia sa se revanseze :) )))

    Raspunde

  18. koreander

    publicat @18:01 05 June 2009

    esti piesa! tara-i mica, patru mese, dar lumea are fax si nelutu x5 :) ) vom supravietui, daca nu incercam cu totii treaba aia cu tzukahara

    Raspunde

  19. exilat

    publicat @18:06 05 June 2009

    Cabral ce sa zic… esti savuros nevoie mare.povestesti asa de bine ,de imi dai sentimentul ca as fi fost acolo. copilu lu’ Creanga.

    Raspunde

  20. angi

    publicat @18:07 05 June 2009

    c frumoasa ii dragostea asta…si nelu baiat d baiat,daca el e cel care a iesit rau din poveste(ca presimt ca cineva o sa iasa rau din povestea asta) inseamna ca merita ceva mai bun:D

    Raspunde

  21. AndreeaH

    publicat @18:18 05 June 2009

    Sper ca vei publica in seara asta continuarea :) .

    Raspunde

  22. evergreen

    publicat @18:31 05 June 2009

    astea’s bune de scenariu.
    pe cuvant!

    Nelu la mare. Nelu pe Dorobanti. Scurte. 3 minute.

    Ne’ai tine cu sufletul la gura sa aflam de blonda vrea nestemate sau doar iubire pura.

    Raspunde

  23. LUIGY

    publicat @18:47 05 June 2009

    :mrgreen:

    Raspunde

  24. Antoaneta

    publicat @19:00 05 June 2009

    Sper ca Nelu nu umbla cu 4000 de Euro în geanta ei precum Catalin patitul. A propos, cum a plecat ala la Viena cu bani cash, în ziua de azi? Si cum de nu avea un portofel cu ceva marunti la purtator? Asta-mi da de gândit, esti cumva fauritor de povesti cu tâlc?

    Raspunde

  25. Cezar

    publicat @19:54 05 June 2009

    Replica ta seaca e geniala, iar omu’ e nebun daca chiar a plecat la mare si A GASIT-O acolo! Pare sa urmeze putin trist. Il stoarce de bani tipa =)))

    Raspunde

  26. Joujou

    publicat @19:55 05 June 2009

    dupa o zi full ( si n-o detaliez) povestea asta a fost precum cireasa de pe tort. :)
    de parc-ai fi neam cu creanga, asa de bine te pricepi in arta scrisului ;)

    hai hai, baga repejor continuarea…

    PS: sper sa nu fie nelu vs. catalin :) )

    Raspunde

  27. Bogdan

    publicat @20:30 05 June 2009

    Nelu asta este demential! Si fetele sunt smechere..toate…fie ca au 4 clase, sau 2 facultati! Cand stiu ca le doresti..stiu ca au putere asupra ta!

    Raspunde

  28. mery

    publicat @20:39 05 June 2009

    Ha,ha,ha,gata asta e,te rog sa scri o carte,te pricepi de minune.Sper sa zica si Badea in emisiunea lui,ne cracanam cu totii,hi,hi,hi.

    Raspunde

  29. mery

    publicat @20:49 05 June 2009

    CONTINUAREAAAAAAAAA!
    ALOOOO!
    CABRALEEEEEE,MAI ESTI ACOLO?

    Raspunde

  30. MARIA

    publicat @21:35 05 June 2009

    BINE CA ESTI TU DESTEPT, STRICACIOS DE COMBINATII SI … SI DISTRUGATOR DE SENTIMENTE !!! :) )

    SARACU’ NELU, N-AVEA CU CINE SA IMPARTA PIETRELE, UUUUPS NESTEMATELE :P .
    SI TU, IN LOC SA AJUTI OMU’ , TU DISTRUGI SENTIMENTELE. TT-TT-TT… :) )

    :D

    Raspunde

Lasa un comentariu