Am ajuns, atunci cand vine vorba de facut bani, sa aud peste tot de “produs” bani.
- Banii nu se mai muncesc, asta e pentru prosti, banii se produc, fratie!
Munca e trimisa din start la coada vacii, aia e pentru prosti…
- Pai, ce?! Sa muncesc ca prostu’ si sa faca altu’ bani pe carca mea?!
- Pai stai mai, ca si tu primesti un salariu, nu? Esti platit pentru munca ta…
- Eteee-cucu! Cu cat ma plateste? Cu cateva sute de euro?! Pai sa vezi ce bani scoate ala din firma, si totul numai pe carca noastra, a angajatilor!
Cat despre afaceri… Toata lumea care face afaceri ori are “blat” undeva, ori e de fatada… toata lumea face combinatii…
- Am o combinatie acum, aduce unu’ branza din Bulgaria si m-am bagat si eu pe felie, doar bag niste facturi acolo si… vine banelu’!
Si mi-ar placea, de ce sa mint, sa importam fiscul din alte tari. Unde nu se “imprieteneste” nimeni, unde nu “e loc”, unde se plateste, se taie factura si se platesc taxele aferente si pentru mersul la toaleta…
Sigur o cunosti, i-ai vazut cel putin un clip, ai ascultat-o macar o data la radio… si o iei, aproape sigur, ca pe o perfectiune sexy. Sau, oricum, ceva pe-acolo…
Deci… cine e?
L.E. Mda… a dat si Bula peste Youtube… scrie inca din primul cadru despre ce-i vorba. Lasand la o parte concursul de talente detectivesti, ce parere aveti despre Lady Gaga – primul model?
Va aduceti aminte cand va spuneam de tatal meu? E, atunci, ajutat si de o parte dintre voi, recunosc, luasem o hotarare.
Ziua de astazi este botezata de catre oameni 29 septembrie 2009.
El… n-a mai venit, n-a mai dat nici un semn.
Deci… se pare ca 32 de ani n-am gresit… uitarea e cea mai buna doctorie.
Si, ca tot a venit vorba… dupa cele doua posturi au fost foarte multi, dar foarte multi, care au venit sa-mi vorbeasca. Si mi-au vorbit din inima, lucruri intime, care-i apasau si-i dureau. De la 15 si pana la 40 de ani aveti voi, cei care mi-ati dezvaluit, in contrapartida, ce a insemnat pentru voi sa fiti parasiti de tatal vostru.
Am fost impresionat de pornirea fiecaruia de a-mi arata lucruri care, si asta era evident, apasau si erau dorite a fi trecute in adancuri.
Va spun asa: chiar de stiti deja ca n-aveti vina deloc, nu-i urati. Undeva, candva, junghiul ca ne-au lasat pe un trotuar, intr-un patut, in spatele unui bloc gri… junghiul asta ii va intepa zi de zi. Si asta ajunge…
In seara asta, la Cinema Pro. Multa lume, toata distributia, echipa tehnica, producatorii, scenaristii si mult public.
Stiu, Inima de Tigan, Regina si acum State de Romania – Student la Sorbona si State de Romania – serialul nu sunt chiar productiile care sa educe copiii, sa faca Romania mai buna, sa faca oamenii sa nu mai arunce hartiile pe strada si sa-si doreasca sa recicleze mai mult gunoaiele… dar nici nu si-au propus asta.
Sa explic putin structura… in seara asta ati vazut, care v-ati uitat, State de Romania – Student la Sorbona. Asta este filmul, a durat mai mult pentru ca nu a fost un episod al unui serial ci un film de sine statator. In consecinta, nu-l asteptati duminica seara caci nu va veni.
In schimb, incepe serialul, State de Romania, luni-joi de la 22:15. Si… nu, nu e reclama caci nu exista nici un blog la ora asta care sa poata schimba in bine audientele unui produs tv, era doar o clarificare…
In plan personal… am avut emotii. Nu stiam ce va iesi, oricum nu am avut mult de jucat in film, dar nu stiam care va fi reactia salii dupa pauza asta atat de mare. Nu stiu acasa cum a fost dar in sala a ras lumea pe rupte! Deci… rasuflu usurat, incep emotiile pentru serial acum…
In alta ordine de idei… am invitat o fata in oras. Mai bine spus, am invitat o fata sa ma insoteasca la lansare. Da, ca in liceu… vrei sa vii la film in seara asta?
Pentru Domnisoarele, Doamnele si Domnii ziaristi: >>> nu, nu e o cucerire, caci ea nu este Everest si nici eu nu-s Ticu Lacatusu. O cheama Madalina, are 23 de ani, un loc de munca 08:00-17:00, nu e manechina / fotomodel, e o fata cumsecade cu care am iesit in oras. Nu, nu ma marit, nici ea nu se-nsoara, de-abia ne cunoastem.<<< incheierea citatului pentru Domnisoarele, Doamnele si Domnii ziaristi.
Revenind la oile noastre… te-ai uitat la State de Romania – Student la Sorbona? Cum ti s-a parut?
Da, stiu ca de multe ori incerc sa transmit mai mult folosind si mesajul melodiei… de data asta nu e cazul, postez Beyonce – Poison doar pentru ca-mi place.
Incerc de multi ani sa le zic celor mai mici Spune nu drogurilor!. Cum pot, cum ma pricep, nu stiu cat reusesc dar nu ma las. De ce… ati avut timp sa vedeti, caci am spus, prea multi prieteni morti. Dar, cu toate astea iti recomand niste muzica, Guess Who il cheama, mie imi suna ca si Outkast si aici ma refer la curgerea versurilor, la aerul de funk de buna calitate, la felul cum curge cuvantul.
Inca n-am avut timp sa cotrobai cat trebuie dupa informatii despre el, dar e clar ca, desi tangential underground, versul si rima sunt ale unui om care stie pe care parte se deschide o carte. Despre muzica… suna bine, foarte bine, si se vede ca-i lucrata si bibilita.
Si acum ma intrebi dac-am tras ceva, caci nu-i facuta legatura intre intro-ul cu drogurile si Guess Who. Am pus mai sus una dintre melodii, una cuminte, mai pun una mai jos. Asta e cam… in sfarsit, spuneti voi! Pe celelalte le gasiti intr-un playlist aici.
L.E. Lenea, bat-o vina… la un simplu search pe gogu am gasit si site-ul omului… aici.
Mai departe… m-a manat curiozitatea sa citesc raportul prezidential de care vorbeste toata lumea cu foc si patima. Dupa ce am citit, in fuga si pe sarite, am tras niste concluzii. Dar mi-am vazut de ale mele, nu e domeniul meu pentru a veni si a-mi spune parerea, evident neavizata. Dar a scris Meekuu pe tema asta un articol foarte bun. Merita citit.
Probabil ati auzit de filmul lui Mungiu, Amintiri din epoca de aur. Au scris despre el Copolovici si Chinezu. N-am vazut filmul dar cei doi granzi (mda, la burta Dvs. ma refeream, DOmnilor) m-au facut sa-mi doresc sa-l vad. Sper sa nu ma trezesc iar cu cliseul in care ziceam ca a cazut filmul romanesc.
Bucurenci se lupta cu morile de vant, si stie si el asta. De acum incolo, pentru multi neatenti, va fi cel care dispretuieste non-bucurestenii. Cu toate ca nu-i asa.
Dono vorbeste despre copiii abandonati. Si misca si pietrele cu scrierea lui.
Ioan T. Morar povesteste despre Retrospectiva Horia Damian de la MNAC.
Un moment de familie, povestit pe scurt si hatru de Horia. Mie mi-a placut, a fost, parca, un crampei din viata. Pacat ca e atat de calic la cuvinte…
Daca ai citit vreun articol misto si e de recomandat, baga link in comentariu. Dar nu te promova singur, e de porc…
Lucrez la playlist-ul asta de vreo doua saptamani… este, evident, exagerat spus “lucrez”, mai bine as spune ca ma gandesc la ideea asta.
Si chiar si acum, cand pot spune ca este complet, sunt sigur ca maine imi va veni alta idee si-l voi mai modifica. Asa ca, de-l voi rafina, voi reveni cu alt post…
(Mariah Carey – When I saw you) WHEN I SAW YOU … n-a fost acel coup-de-foudre, intorceai spre lume fata pe care-o doreai expusa. A fost ordinar, nu spectaculos, distant.
—
(Eric Clapton – Wonderfull tonight) Si-apoi parca am vazut ceva… si-am vrut sa vad mai mult, am iesit – Iti amintesti? – si te-am privit in voie o seara intreaga, si-am palavragit vrute si nevrute si, la sfarsit, ti-am zis zambind ca un pusti fastacit… YOU WERE WONDERFULL TONIGHT…
—
(The Temptations – My girl) Si-apoi ne-am apropiat… ne-am lipit, ne-am cunoscut mai bine, ne plimbam de mana prin parc si zambeam ca prostii, mai aveam putin si ardeam antenele de GSM din oras cu telefoanele si SMS-urile, ajunsesem sa-ti spun MY GIRL.
—
(R. Kelly si Nivea – Touchin’)TOUCHIN’ you a fost la inca un pas, nopti frumoase, soapte fierbinti, alte rasete de oameni fericiti…
—
(Patrice – How do you call it) HOW DO YOU CALL IT… nu stiam, realizam insa ca totul zboara in jur, dupa cum spune si Patrice “I was feeling for you, I was fighting for you“, dar… tu nu. Ti-ai creat, de la un moment dat incolo, un film, ai trait in el, l-ai luat drept realitate si… nu era asa.
—
(Usher – Separated) Si-a mai trecut un timp, s-au tot adunat nori, de alungat… nu i-ai. Si-atunci am ajuns sa fim SEPARATED, totul s-a naruit, am ajuns pe maluri diferite ale aceluiasi rau… “Why don’t you go your way, and I’ll go mine?” mi-a rasunat in urechi mult timp. Si-am incercat, si-am asteptat, si prin fasii de apa ti-am zambit degeaba…
Caci, asa suntem noi, oamenii, asteptam ceea ce stim ca nu vom primi, ne ia timp sa realizam ca minunile se intampla doar in filme, basme si in vietile altora, oameni pe care nu ajungem sa-i cunoastem niciodata. Si a trecut timpul, au fost luni intregi, si n-a stiut nimeni cat a durut, viermi de durere insfacand mate rascolite de singuratate…
—
(Colbie Caillat – Realize) Si daca ai fi putut sa REALIZE ce-am simtit… “If you just realize what I’ve just realised, that would de perfect for each other, and we’ll never find another“. Dar… nu, n-ai putut. Tu si cu filmul tau, cu ale tale, cu neputintele si neajunsurile…
—
(Michael Bubble – Haven’t met you yet) Acum, ce va urma sper sa nu te supere… dar de acum incolo nu mai vorbesc cu tine, cea pe care am crezut-o suflet pereche. Vorbesc iar cu EA. Caci EA… nu esti tu, m-am inselat. Si-mi cer mie scuze.
De-acum vorbesc cu EA.
Tu, cea a carei ochi inca nu i-am privit, a carei voce inca n-am auzit-o, a care-i piele n-am simtit-o inca… am ajuns sa inteleg un lucru simplu: I JUST HAVEN’T MET YOU YET.
O tai in viata sa te caut, nu maine, nu peste o ora ci… acum, chiar acum!
—
[intreg playlist-ul aici] Daca ai mers pe urmele pasilor astora din trecut si-ai citit postul asta pana aici, ma ajuti sa-i dau un nume play-list-ului? Initial i-am spus “O iubire prin muzica” dar parca nu e ce trebuie… L.E. Do major pentru suflet, asta ramane (merci “dulceata de visine!”).
Fata de versiunea furata scapata din studio a melodiei lui Puya, Change (audio si versuri), versiunea finala are niste plusuri.
In primul rand vocea numita Kamelia… suna bine, usor nazal dar e din filmul asta. Din pacate este prezenta distinct doar pe inceputul si pe sfarsitul piesei, in rest e backing-vocals…
Au ramas Puya (dooh!) si George Hora. Ca structura, Change varianta finala, este la fel cu prima varianta; e diferit un pasaj (aproape aceleasi versuri dar e vocalizata altfel si a primit alt ritm).
Da, suna mai bine. Deci… Puya, Kamelia si George Hora… Change.
Zilele astea voi fi usor englez. Adica, disparut ca magarul englezesc… in ceata.
Ma trezesc la 06:00 si plec la munca, ajung acasa dupa 01:00, orele de somn sunt prea putine si timp liber nu mai e deloc.
Nu e decat temporar, pentru aste cateva zile nu voi mai posta.
Si postul asta vine dupa ce am incercat sa scriu “ceva” la repezeala, numai ca sa fie ceva publicat. Si dupa ce am incercat vreo 30 de minute mi-am dat seama ca nu de-aia am facut blogul asta, pentru a ajunge sa scriu “ceva” numai de dragul de a scrie, ci pentru a comunica cu umanii.
Comentariile sunt deschise, daca vreti sa discutati intre voi stiti ca nu e nicio problema…
A, merci pentru ponturile despre must. Daca nu reusesc altfel… jur ca voi apela la doi-trei dintre voi, acum beau Cola si-mi inchipui ca beau must. Stiu… patetic.
Omu’ e tembel. Total. E diliu plecat pe campii si cand se apuca de un personaj nu mai are nici un fel de limita!
Da, mi-e prieten, ca s-o spun din start. Dar am mai multi prieteni, si nu scriu despre ei pe blog, despre Emanuel Parvu scriu cu alt motiv…
Tocmai ce-am citit la Bendeac ca l-a luat in echipa. Si, recunosc, m-am enervat.
Pentru ca Emi e bun, frate! Si e o achizitie buna in orice fel de echipa.
Ca Bendeac e bun sau nu… am zis-o deja, nu mai stau sa repet. Da’ ca l-a luat si pe Emi… e enervant!
Si… da, ma bucur pentru ei, caci stiu ca se vor distra, asta in primul rand. Sper sa-mi gasesc timp spre sfarsitul saptamanii si sa va povestesc de un spectacol (O noapte furtunoasa – varianta Matrix) in care a jucat Emi Parvu. E de mare ras…
Probabil ca cei care urla din toti plamanii ca lumea care lucreaza in Trustul Pro e sufocata in cenzura tocmai si-au inghitit mouse-ul… uite c-am scris, laudativ, despre o echipa (da, de o parte a unei echipe) ce va produce un show pentru alt post teve…
Pentru ca, oricat de mare este concurenta, uman este sa apreciezi calitatea omului, in orice tabara ar fi el. Caci, pana la urma, nu decidem noi ce-i bun (“bun” inteles ca “de dorit”, “de urmarit”) si ce nu, ci… cei de acasa.
iti recomand un film. Hachiko sper sa-ti placa 
