Iubirea, acest minunat sentiment, exprimat superb in cant de voci din toata lumea, descris in milioane de cuvinte de scriitori extaziati in simtiri… “Mortii ma-sii de iubire!” … se gandea Catalin stand ca tuta in mijlocul Vienei, cu 0 (zero) euro in buzunar, fara niciun act, fara mobil, fara… nimic!

El, baiat de actiune, dupa ce a inceput sa simta gradele sub zero s-a aciuat intr-un magazin si a inceput sa gandeasca, sa caute variante, sa… ceva, orice!

Ajunge la concluzia ca trebuie sa ajunga la ambasada Romaniei! Uraaa! Gata, organele se vor ocupa de el, va fi repatriat si o sa-i rupa capul nenorocitei! O sa-si recupereze banii si masina, o sa-si repare vacanta, o sa… gata, la ambasada!

Dupa ce s-a trezit ca deschide usa unui taxi si-a adus aminte ca n-are o letcaie in buzunar. Deci… a inchis cumintel usa masinii, s-a luat in brate zgribulit ca un pui de gaina toamna, si s-a aplecat la geamul masinii: “Excuse me, do you know where Romanian Embassy is?“. Pakistanezul s-a uitat la el, a clipit nauc si l-a intrebat de adresa. Catalin al nostru l-a trimis la o adresa legata de mama lui de pakistanez care nu stie nimic (!) si s-a dus la urmatorul taxi cu aceeasi intrebare… dupa ce a epuizat taxi-urile din parcarea respectiva a luat-o la picior si a gasit alta statie de taxi-uri. Deja parkinson-ul termic il poseda, clantanea dintii ca o moara stricata, i-era foame, deja simtea oboseala… In sfarsit, a pus intrebarea cu “Romanian Embassy” tuturor. Toti clipeau la el nauci si… atat!

I-a venit in minte ultima solutie. A intrebat unde e cea mai apropiata sectie de politie. I-au aratat taximetristii unde e , dupa vreo 20 de minute a gasit-o, a intrat inauntru si le-a povestit politistilor care e baiul. Aia au dat din umeri, i-au zis ca n-au cum sa-l ajute si l-au dat afara.

Acum trebuie sa va zic… Catalin nu e vreun prost, partea cu “siliconata” a fost doar o ratacire. Deci, l-au dat oamenii afara dar el a intrat din nou si a luat in brate un calorifer. Austriecii trageau de el sa-l scoata afara dar al nostru se tinea cu dintii de calorifer si urla “Call Romanian Embassy, tell them a romanian is in distress!“. Aia n-au sunat pe nimeni, ca oricum e vineri seara si nu va raspunde nimeni, i-au spus ca singura varianta de a suna pe cineva ar fi doar daca face o ilegalitate, dar ca nu-i recomanda pentru ca va sta in arest pana va fi judecat, si asta va dura. Pana la urma iese in strada imbrancit de baietii in verde si alb…

Si a ratacit pe strazi in speranta ca mai gaseste vreun roman, sa sune in tara. Dar deja era tarziu, strazile se golisera, sperante ioc… “Ce facem Gogule?” se intreba singur si un rezultat decent nu aparea din niciun locsor al mintii lui inghetate. Si… a vazut o shaormerie! Deja simtea aroma Dristorului atat de indepartat, caldura unei incaperi, un scaund moale in fund… si a intrat!

Inauntru vreo 3 clienti si un turc plictisit la tejghea. Catalin se duce ata la turc si incepe dialogul:

- Mister, I am from Romania, and I have a problem. My girlfriend left me here with no money, no papers, no phone… nothing! I need help!

- One shaorma is  3,5 euro sir.

- Mister, I don’t have anything else on me. But I propose you a thing: I give you my watch, I payed 3.000 euro for it in Romania. I need to call my friends in Romania to come and help me, and untill they come I need to eat something. What do you say?

Turcul s-a uitat la el neincrezator, s-a uitat la ceas, Catalin a ridicat mana ca sa vada otomanul mai bine ceasul, Khaled (c-asa-l chema) i-a facut semn sa-si scoata ceasul, l-a luat in mana si a inceput sa-l invarta pe toate partile.

- It’s an ?????? (nu mai tin minte ce ceas AVEA), bought it this year for my birthday, I payed 3.000 euro.

Turcul se mai uita putin, mai cheama un turc, vorbesc ceva pe limba lor, celalalt turc se uita si el la ceas, se intorc si se uita la el, mai vorbesc ceva pe limba aia turceasca a lor, turcul numarul doi se mai uita o data amanuntit la ceas, spune ceva si da din cap a “da” si incep sa rada.

Si brusc se aprinde o luminita mica… speranta lui Catalin.

O sa revin la povestea asta maine… cred. EA mi-a facut o omleta din aia “de concurs” si dupa ce o devorez (pe omleta!) ma bag la treaba, imi vin zidarii si trebuie sa ii ajut la sapa (shapa)… Sper sincer ca al nostru Catalin nu-si citeste povestea aici ca ma strange de gatul meu negru…

Cataline, ti-am dat raspunsul azi pe es-me-se si ti-am zis ca nu vin. Si stiu ca nu citesti blogul deci n-ai cum sa te superi ca va povestesc pataniile.

S-au cunoscut in Bamboo… ea superba posesoare de superbe silicoane, el modest posesor de 335 (o masina chiar misto dealtfel). Ea de-a casei, el invitat la onomastica unui alt prieten. Cand a vazut-o si-a pierdut toate simturile, a intrat in vorba cu o prietena, prietena l-a vazut simpatic si i-a pus fata in fata. Ca sa scurtam povestea… s-au imprietenit. Dupa o saptamana ea s-a lasat convinsa sa-l insoteasca intr-un business-trip la Brasov si s-au si “tutuit”. Noi toti am pariat ca dupa ce se da in roller-coaster isi revine in simtiri si ii trece dar… n-a fost asa.

Pana la urma relatia s-a intarit, au devenit de nedespartit si dupa 3 saptamani, in decembrie 2008 au hotarat sa-si petreaca sarbatorile la Viena. Ea venea cu trupul si sufletul ei, el venea cu transportul, cazarea, masa si dansul.

Si au plecat cu 335-ul lui spre o vacanta de vis…

Prima zi la Viena, prima oprire direct la shopping! Kerttner Strasse, (sau cum se numeste c-am uitat amanuntul asta) primul magazin vizitat… Swarovski! Ea vede un colier superb care ar fi saltat incredibil pe decolteul ei siliconat si-i transmite scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede 800 de euro, inghite in sec si spune “Iubita mea, avem la noi vreo 4.000 de euro, daca din prima zi spargem 1.000 ne intoarcem acasa peste 3 zile… pe jos.”

Ea clipeste usor agitat, se incrunta putin dar trece peste acest episod… Dupa 8 min si 42 de secunde intra in alt magazin. Ea vede un guler de blana superb care s-ar fi incolacit cu drag in jurul gatului ei ce exista deasupra superbelor silicoane si-i spune scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede ca bucata de animal mort costa 1.100 de euro (mama lor de chinchile!) si spune “Iubita mea, hai sa nu ne grabim ca astia inca n-au bagat reduceri…“.

Ea zambeste stramb, inghite in sec si iese din magazin. El o prinde din urma, o ia de antebrat, o intoarce brusc si o saruta… Ea il lasa s-o mozoleasca si dupa ce se desprinde din focul imbratisarii ii arata magazinul 3. Intra amandoi acolo, pasa-mi-te dragostea se reinnodase…

Ea vede un ceas mic, nimic deosebit, ceva cu niste pietroaie pretioase rau trebuia sa fie, un chilipir de vreo 700 de euro. Intinde o mana cu un deget ferm intins la randul lui si zice “Mi-ar sta bine pe mana, nu?“. El se uita la ea, se uita la ceas, se uita la ea, se uita la pret, se uita la ea si zice “Fa, crezi ca la mine in curte am un pom care face hartii de 500 de euro?! Am venit sa ne distram nu sa toci tu bani!“.

Ea nu zice nimic, se mai uita putin prin magazin, vede ceasurile de barbat si spune “Nu vrei tu sa-l probezi pe asta de aici?“. El, mirat ca partea cu “Fa!” a mers, se uita la ceas, il apreciaza ca dragut (pretul la fel, 138 de euro) si-l cere vanzatoarei la proba.

Ea spune “Ma duc pana la masina.” si pleaca. El zambeste mandru foc de piciorul ce-l pusese in prag cu ceva secunde inainte. Probeaza ceasul, isi spuse ca trebuie sa-l cumpere, baga mana in buzunar si isi aduse aminte ca a pus portofelul, impreuna cu mobilul si toate actele la ea in poseta… Se pune pe asteptat… si asteapta… si asteapta… si mai asteapta putin pana cand s-a gandit ca s-a intamplat ceva…

Si iese din magazin intr-o fuga, ajunge la parcarea unde lasase masina, ea nu era de gasit… dar nici masina nu mai era acolo… Si da-i si invarte-te, si cotrobaie, si lungeste gatul… nimic!

Si da sa i se aprinda beculetul… dar se stinge. Primul gand a fost “A plecat la hotel!” dar apoi si-a adus aminte ca inca nu se cazasera, de-abia ajunsesera in Viena!

Ce-i de facut?! Aude in spatele lui un dialog in limba romana, vede 3 tineri impovarati de pungi de cadouri si se duce la ei… “Salut fratii mei, am si eu o problema, mi-a disparut iubita si nu am telefon, pot sa dau un telefon de la voi? Va rog eu frumos, ma recompensez eu cumva…“.

Baietii zic “Ok.“, ii pun in mana un telefon, el suna la ea, ea raspunde, el zice “Unde esti femeie?!“, si ea spune sec:

- Am plecat ba badaranule! Tu crezi ca am venit la Viena sa ma duci prin berarii si sa mananc carnati?! Esti un sarac obosit! Am plecat la mama in Romania!”… si-i inchide telefonul!

- Faaaaa! Am actele si banii la tine, si cum ma-ta pleci tu cu masina mea?! Vezi ca…

[bip-bip] – adica ea i-a inchis lui telefonul in nas

El mai suna o data… telefonul inchis! Le da oamenilor telefonul inapoi si… de-aici incepe aventura! Sa recapitulam: avea la el o pereche de pantaloni, un tricou, o geaca subtire (teoretic era cu masina), o pereche de pantofi, un ceas la mana si… atat!

Vreti continuarea? Vine candva zilele astea, acum mi-e somn si ma bag la naneala… oricum, povestea e suculenta si deznodamantul… de vis! Chip in taci…